Activitatea 1: Elaborarea documentației tehnice, faza
SF/DALI si elaborare audit energetic
A
fost elaborata documentația tehnico-economica (SF si DALI). Aceasta conține: -
piese scrise si desenate SF/DALI - raport de expertiza tehnica - audit
energetic - studiu geotehnic - ridicare topografica
Activitatea 2: Pregătirea și implementarea proiectului
- A fost rambursată suma solicitată prin
Cererea de rambursare nr. 1 din data de 24.11.2020.
- În data de 19.02.2021 a fost depusă Cererea
de rambursare nr. 2
- A fost transmis Stadiul implementării
proiectului pentru luna ianuarie
- A fost transmis Raportul de progres nr. 2
- Au fost transmise, prin intermediul
platformei MySMIS, notificări prin care au fost actualizate anumite secțiuni
ale contractului de finanțare
Managementul
proiectului este asigurat de D.G.A.S.P.C Botoșani prin echipa de implementare,
constituită prin Dispoziția Directorului executiv. Membrii echipei de
implementare vor asigura desfășurarea activităților proiectului în cele mai
bune condiții, vor realiza monitorizarea realizării acestora și vor colabora cu
alți specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C Botoșani.
Managementul
proiectului este o activitate transversală, care se va desfășura pe întreaga
durată de implementare a proiectului si presupune asigurarea resurselor umane,
planificarea eficientă a activităților, inclusiv a resurselor financiare si
logistice. Se va asigura circuitul documentelor/comunicării interne si externe,
arhivare. Echipa de management a proiectului este constituită din: un manager
de proiect, un asistent manager, un responsabil financiar, un responsabil cu
achizițiile, un responsabil tehnic. Aceștia vor asigura implementarea
proiectului și vor colabora cu ceilalți specialiști din cadrul D.G.A.S.P.C in
desfășurarea activității.
D.G.A.S.P.C
Botoşani va pune la dispoziţia echipei de implementare a proiectului
echipamentul logistic necesar: birouri, calculator, imprimantă, fax, conexiune
la internet. De asemenea, materialele consumabile necesare implementării în
condiţii optime a aplicaţiei vor fi asigurate de către D.G.A.S.P.C Botoşani.
Monitorizarea
este o analiză periodică a resurselor, activităţilor şi rezultatelor
proiectului. Monitorizarea constituie un mecanism de analiza sistematică ce
prezintă evaluarea analitică a implementării proiectului şi constă în
colectarea, analiza datelor, comunicarea şi utilizarea informaţiilor obţinute
despre progresul proiectului. Monitorizarea se realizează atât pe perioada
implementării propriu – zise a proiectului, dar și în perioada următoare
finalizării. Monitorizarea implementării se realizează de către membrii echipei
de implementare pentru a urmări atingerea obiectivelor proprii ale proiectului
şi, implicit a obiectivelor acestuia, precum şi pentru a se asigura de
respectarea legislaţiei comunitare şi naţionale. Pe toată durata de
implementare, echipa de implementare va monitoriza proiectul din punct de
vedere administrativ, tehnic si al indicatorilor. Monitorizarea se realizează
prin analizarea şi prelucrarea informațiilor obţinute de la fiecare membru al
echipei de implementare, în cursul ședințelor care vor avea loc lunar si se vor
colecta date privind: - stadiul de realizare al activităților și încadrarea în
graficul stabilit, modul cum sunt utilizate resursele din proiect, identificarea
problemelor care apar pe parcursul implementării şi găsirea de soluţii,
asigurarea că toate activităţile sunt realizate cum trebuie, de către oamenii
potriviţi şi la timp. Ca rezultate ale activității de monitorizare vor fi întocmite
rapoarte de progres.
Activitatea 3: Elaborarea proiectului tehnic şi a
auditului energetic final
- A fost predat proiectul tehnic elaborat de SC
ISCONPRO SRL conform Contractului de servicii nr. 27.623/07.10.2020 -
elaborare proiect tehnic, audit energetic final și asistență tehnică din partea
proiectantului în cadrul proiectului ”Închiderea Centrului de Plasament ”Sf.
Nicolae” Trușești”. În prezent se derulează procedura de verificare și recepția
a Proiectului tehnic de către comisia de recepție constituită prin Dispoziția
Directorului executiv al DGASPC Botoșani. Au fost obținute autorizațiile de
construcție pentru cele două case de tip familial și pentru centrul de zi.
- A fost finalizat serviciul de verificare a
calității proiectului tehnic în cadrul proiectului ”Închiderea Centrului de
Plasament ”Sf. Nicolae” Trușești”, conform Contract nr. 36.355/18.12.2020
Această
activitate presupune elaborarea proiectului tehnic, având la bază documentația
tehnică din stadiul SF/DALI. Pe parcursul execuției lucrărilor proiectantul va
asigura asistența tehnică, iar la finalizarea obiectivelor va elabora
certificatul energetic final.
Activitatea 4: Execuția lucrărilor
Pentru
execuția lucrărilor va fi încheiat un contract de lucrări. Terenul pe care se
vor construi cele două case de tip familial, precum şi clădirea care va fi
reabilitată pentru centrul de zi se află în intravilanul localităţii Truşeşti,
în vecinătatea zonei centrale.
Execuția
lucrărilor presupune realizarea următoarelor obiective:
1.
Construirea a două case de tip familial (”Hansel” şi ”Gretel”)
Casele
de tip familial vor fi construite pe un teren de 2000 mp, teren aflat în
proprietatea CJ Botoşani și dat spre administrare către D.G.A.S.P.C. Botoşani.
Fiecare casă va avea Sc=180mp, Sd=330mp, Su=264,35 mp. Amplasarea caselor de
tip familial în teren se va face cu respectarea normelor privind protecţia
sanitară faţă de noxe, în zone ferite de surse de poluare a atmosferei şi de
zgomote. Între fiecare clădire şi accesul în curtea acesteia va fi prevăzut un
spaţiu verde cu rol şi în reducerea influenţei zgomotului stradal. Terenul
aferent unităţilor va permite desfăşurarea în aer liber a activităţilor
copiilor şi tinerilor, asigurând pentru aceasta între 10 şi 50 mp pentru un
copil de vârsta şcolară. Amplasarea fiecărei case de tip familial în teren se
va face astfel încât condiţiile asigurate să fie cât mai apropiate de
condiţiile mediului familial. Se va amenaja un spaţiu de joacă, dotat cu
echipamente şi aparate pentru sport şi joacă. Funcţionalul fiecărei casei de
tip familial este realizat astfel încât condiţiile asigurate copiilor să fie
cât mai apropiate de condiţiile mediului familial. Fiecare casă va asigura
cazarea a 12 copii, băieţi şi fete de vârstă şcolară, vârsta 6 - 18/26 ani. Fiecare
casă va fi structurată astfel: 5 dormitoare (2 dormitoare cu 3 copii şi 3
dormitoare cu 2 copii), o bucătărie (cu spaţiu de servit masa), un living,
izolator (în casa ”Hansel”), cămară, centrală termică, 5 băi (una va fi
amenajată pentru personal), un birou pentru personal, un uscător/spălătorie şi
un spaţiu pentru depozit lemne. Casele de tip familial vor fi dotate cu
dotările necesare conform standardelor minime de calitate şi suficiente
desfăşurării activităţii: mobilier, echipamente electrocasnice, echipamente
birotică, materiale educative, dotări bucătărie etc. În cele două case de tip
familial (CTF) se va asigura: cazare, asigurare hrană, îmbrăcăminte, rechizite,
asigurare suport îngrijire personală, asistenţă medicală, educare, dezvoltarea
abilităţilor de viaţă independentă, consiliere şi asistenţă psiho-socială,
supraveghere, reintegrare familiala şi comunitară, inserţie socială şi
profesională, socializare şi activităţi petrecere timp liber.
2.
Reabilitarea și modernizarea unei clădiri (fostă şcoală) cu Sc=252 mp,
Su=210,30 mp în care va fi înfiinţat Centrul de zi pentru deprinderi de viaţă
independentă ”Sf. Nicolae”. Datorită gradului de degradare clădirea va fi
reabilitată/modernizată, se vor face amenajări interioare, se vor înlocui
instalaţiile termice, electrice, sanitare, astfel încât să asigure condiţii de
siguranţă şi confort. Va fi amenajată o cameră de consiliere, o cameră birou,
două camere pentru activităţi educative, grupuri sanitare, spatii
administrative. Se va amenaja un spaţiu de joacă, dotat cu echipamente şi
aparate pentru sport şi joacă. Funcţionalul centrului de zi este realizat
astfel încât să asigure condiţii pentru acordarea unor servicii de calitate:
consiliere psihosocială, suport pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă
independentă, orientare vocaţională, integrare profesională, socializare etc.
Spaţiile vor fi dotate cu dotările necesare: mobilier, echipamente pentru
desfăşurarea activităţilor, materiale educative etc. Capacitatea centrului este
de 30 de copii. Spaţiile celor două case de tip familial şi a centrului de zi
vor fi astfel amenajate încât să respecte prevederile Legii nr. 114/1996, legea
locuinţei. Atât pentru casele de tip familial, cât şi centrul de zi sunt
prevăzute: sisteme de panouri solare, sisteme de supraveghere video, sisteme de
detecţie şi alarmare la incendiu şi instalaţii de aer condiţionat.
Activitatea 5: Prestarea serviciilor de dirigenție de șantier
Activitatea
presupune achiziționarea serviciului de dirigenție de șantier si încheierea
contractului de asigurare a acestui serviciu. Dirigintele de șantier va presta
activitatea în paralel cu execuția lucrărilor, având rolul de a urmări
realizarea construcţiei în conformitate cu prevederile Autorizaţiei de
Construire, ale proiectelor, caietelor de sarcini şi ale reglementărilor
tehnice în vigoare.
Activitatea 6: Informarea și publicitatea
-
Lunar se realizează actualizarea informațiilor relevante de pe pagina web a
proiectului.
În
cadrul activității ”Informarea si publicitatea proiectului” se vor respecta
prevederile manualului furnizat de finanțator si ale contractului de finanțare.
Activitățile desfășurate în cadrul proiectului vor beneficia de prezentare în
comunicate de presă, materiale publicate în media. Se va construi o secțiune
dedicată proiectului pe site-ul D.G.A.S.P.C Botoșani, unde vor fi postate toate
informațiile legate de implementarea proiectului si evenimentele din cadrul
acestuia, precum și informații cu privire la linia de finanțare si finanțator.
Activitatea are rolul de a asigura vizibilitatea proiectului în concordanță cu
cerințele finanțatorului. În acest sens, la începerea și la finalizarea
proiectului vor fi organizate două conferințe de presă și vor fi publicate în
presa locală două comunicate de presă. Pe parcursul execuției lucrărilor va fi
montat un panou temporar, iar la finalizarea lucrărilor de execuție, la locația
proiectului va fi instalată o placă permanentă. Acestea vor conține elementele
obligatorii de vizibilitate. Toate materialele tipărite și bunurile
achiziționate în cadrul proiectului vor respecta regulile specifice din manualul
de identitate vizuală. Publicitatea proiectului se va face și prin acest site
dedicat proiectului ”Închiderea Centrului de plasament ”Sf. Nicolae” Trușești”.
Activitatea 7: Auditul financiar al proiectului
- A fost elaborat și recepționat Raportul de
audit nr. 2 pentru perioada 19.11.2020 – 18.02.2021, aferent Cererii de
rambursare nr. 2.
Auditul
financiar al proiectului va fi realizat pentru a confirma că au fost verificate
cheltuielile cuprinse în cererile de rambursare şi acestea sunt necesare pentru
realizarea proiectului; au fost prevăzute în contractul de finanțare, în
conformitate cu principiile unui management financiar sănătos, respectiv
utilizarea eficientă a fondurilor, şi un raport optim cost/beneficiu
(rezonabilitatea prețurilor conform prevederilor OUG 66/2011 privind
prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi
utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente,
cu modificările şi completările ulterioare); sunt efectuate şi plătite de D.G.A.S.P.C
Botoșani; cheltuielile au fost plătite pe parcursul perioadei de eligibilitate;
sunt înregistrate în contabilitatea D.G.A.S.P.C Botoșani având la bază
documente justificative, să fie identificabile şi verificabile, să fie dovedite
prin documente originale, cheltuielile decontate sunt în conformitate cu
propunerile tehnice şi financiare ofertate (se verifică preţurile unitare şi
cantităţile decontate). Vor fi realizate 6 audituri financiare intermediare și
un audit financiar final.
Activitatea 8: Asigurare dotări proiect
Dotările
se vor realiza conform legislației în vigoare și nevoilor beneficiarilor, după
cum urmează:
1.
Casa de tip familial
-
Dormitor: mobilier individual (pat de o persoană cu saltea, dulap individual cu
oglindă, noptieră pentru depozitarea efectelor personale, scaun),veioză, masă,
cuier de perete, oglindă, covor, umerașe, jaluzele, cos de gunoi, husă
impermeabilă, lenjerie de pat, pilotă 4 anotimpuri, pernă, cuvertură, prosop,
prosop baie;
-
Magazie: scaune, masă, rafturi depozitare, dulap depozitare, cuier perete,cos
de gunoi, jaluzele.
-
Birou: dulap haine (vestiar), canapea 2 locuri, birou, scaun ergonomic, PC (cu
tastatură, mouse si sistem de operare cu licență), multifuncțional, dulap
furnituri de birou si materiale consumabile, dulap bibliorafturi, cuier,
jaluzele, cos de gunoi.
-
Living: canapea 3 locuri, fotolii, bibliotecă, dulap pentru păstrarea
materialelor educative si jocurilor, scaune, masă, covor, televizor cu suport
de perete, sistem audio, PC (cu tastatură, mouse si sistem de operare cu licență),
jocuri diverse (șah, remi, table, lego, puzzle, educative), mingi, set
badminton, jaluzele, coș de gunoi
-
Spațiu comun etaj: canapea 3 locuri, fotolii, bibliotecă, scaune, masă, covor,
televizor cu suport de perete, sistem audio, PC (cu tastatură, mouse si sistem
de operare cu licență), jaluzele, coș de gunoi
-
Bucătărie: plită cu cuptor electric, frigider cu congelator, frigider mic(
pentru probe), ladă frigorifică, hotă, cuptor cu microunde, picurător, mașină
de spălat vase, robot de bucătărie, mobilă de bucătărie, masă inox, scaune, set
veselă (6 persoane), set pahare, set tacâmuri, căni de ceai, oale de ciorbă,
oale fel principal,tigăi, tăvi pentru gătit, ustensile de gătit, set cuțite,
tocător, coșuri de pâine, tăvi inox, prosoape bucătărie, fată de masă, coșuri
de gunoi, jaluzele.
-
Spălătorie: mașină de spălat rufe, uscător de rufe, masă de călcat, stație de
călcat, dulap lenjerie, aspirator, jaluzele, coș de gunoi.
-
Magazie: raft metalic de depozitare, dulap casetat, jaluzele, coș de gunoi
-
Baie: set covorașe antiderapante, dulapuri suspendate, cuiere baie, suporturi
periuțe de dinți, etajere, suporturi cosmetice, coșuri de rufe, coșuri de gunoi
-
Hol acces: cuier perete, dulap pentru încălțăminte
-
Alte dotări: echipament PSI, foișor, hârleț, lopată, greblă, roabă, motocoasă,
grup electrogen, sistem detecție și stingere incendiu, sistem de supraveghere
video, preș ușă
-
Dotări exterioare: bănci, dotări pentru spațiul de joacă
2.
Centrul de zi
-
Hol așteptare: scaune, masă, dulap haine, umerașe
-
Sală consiliere: birou, scaun ergonomic, scaune, canapea 2 locuri, dulap
bibliorafturi, PC cu tastatură, mouse, sistem de operare cu licență, multifuncțional,
jaluzele, coș de gunoi
-
Birou personal: dulap haine (vestiar), canapea 2 locuri, dulap bibliorafturi,
PC cu tastatură, mouse, sistem de operare cu licență, multifuncțional, birou,
scaune, jaluzele, coș gunoi
-
Sală activități educative 1: canapea 2 locuri, scaune, fotolii, masă 12
persoane modulară, bibliotecă, covor, televizor cu suport perete PC cu
tastatură, mouse, sistem de operare cu licență, birou, sistem audio, jaluzele,
coș gunoi
-
Sală activități educative 2: masă, dulap casetat, scaune, mașină de cusut, mașină
de brodat, trusă de cusut, foarfece croitorie, andrele (set), cărți diverse
teme (7 – 26 ani), PC cu tastatură, mouse, sistem de operare cu licență, birou,
sistem audio, videoproiector, ecran videoproiector, dulap materiale, flipchart,
aparat foto
-
Magazie: Rafturi metalice depozitare, aspirator, stație de călcat masă de
călcat, dulap casetat
-
Baie: mașină de spălat, set covorașe baie antiderapante, dulap suspendat,
cuier, suport periuță de dinți, coș gunoi
-
Hol: scaune
-
Alte dotări: echipament PSI, trusă de prim ajutor, hârleț, lopată, greblă,
roabă, grup electrogen, sistem detecție și stingere incendiu, sistem de
supraveghere video, preș ușă, tavă inox, set 6 pahare, set tacâmuri, joc șah
lemn, joc remi, set palete badminton, jucării diverse, jocuri (lego, puzzle,
educative)
-
Dotări exterioare: biciclete, bănci simple, foișor, balansoar metalic cu arc, carusel,
aparat fitness de exterior pentru brațe, aparat fitness de exterior pentru
alergare, aparat fitness de exterior bicicletă eliptică